Telefon +40786121519

Ghid organizare nunta

Momentul romantic al cererii în căsătorie v-a adus cu un pas mai aproape de o nouă etapă a relației voastre, formarea unei familii. Nunta reprezintă momentul în care destinele vă sunt unite în fața Ofițerului de Stare Civilă, a lui Dumnezeu în biserică și a celor apropiați. Pentru ca acest eveniment important din viața voastră să fie unul de care să vă amintiți peste ani cu plăcere, dar care să vă bucure și în ziua cea mare, trebuie să fie organizat temeinic cu câteva luni înainte.


Următorul ghid vă propune organizarea nunții pas cu pas, cu idei de nuntă care să vă fie de ajutor și un plan de organizare ce este necesar oricărui cuplu la început de drum. 


Organizator

Organizarea unei nunții poate fi un șir de decizii frumoase, care implică multă creativitate și un spirit organizatoric minuțios. Cine se ocupă de organizarea nunții? Pentru că este primul și cel mai important pas pe care trebuie să-l hotărâți înainte de eveniment, asigurați-vă că este o alegere care vi se potrivește.


Organizare nuntă pe cont propriu

Sunteți pregătiți să faceți față șirului lung de decizii și aspecte care trebuie luate în calcul? Atunci optați pentru o nuntă organizată chiar de voi. Această variantă este una care vă oferă posibilitatea de a deține controlul întregului eveniment, vă pune la încercare creativitatea și vă propune să economisiți o parte din bugetul care ar fi fost destinat altfel agenției sau organizatorului de evenimente.

  • În primul rând, veți avea satisfacția unei nunți cu propria semnătură și veți putea căpăta experiență în organizarea de evenimente, mai cu seamă dacă ulterior veți avea și botezul bebelușului.
  • În al doilea rând, era digitală vă pune la dispoziție o serie de surse de inspirație, deci nu vă temeți dacă nu vă considerați tocmai cel mai creativ cuplu. Vă puteți personaliza evenimentul în funcție de ceea ce vă inspiră.
  • Dacă vă temeți că nu veți putea face față atâtor sarcini, nu uitați că aveți alături familie și prieteni la care cu siguranță veți putea apela oricând pentru rezolvarea diferitelor situații.

Veți avea nevoie de o agendă în care să includeți lista de nuntă de la A la Z, cu activități, furnizori, plăți și liste de invitați pentru ca întreaga organizare a nunții să se regăsească într-un singur loc. 

De ce să apelezi la un organizator de nuntă?

Trecând peste costul suplimentar adăugat în bugetul de nuntă, alegerea unui specialist în organizarea nunții constituie și avantaje:

  • În primul rând vă scutește de timpul pierdut cu alegerea furnizorilor și vă oferă posibilitatea de a vă ocupa cu altceva în toată această perioadă, lucru important mai ales dacă aveți un job solicitant și nu vă permiteți să inserați organizarea nunții în programul zilnic.
  • Un alt aspect esențial îl reprezintă experiența pe care un organizator o are în spate, deci vă va putea îndruma cu ușurință și își va da seama rapid care este direcția către care vă doriți să mergeți pentru ca nunta să arate așa cum ați visat. De asemenea, specialistul în organizarea nunților va avea la îndemână o serie de furnizori de servicii de nuntă din care să vă alegeți.
  • Organizatorul de nuntă este chiar necesar în cazul în care, de exemplu, veți organiza nunta într-o altă țară și astfel ar fi trebuit să faceți mai multe drumuri pentru a stabili toate detaliile.

Planifică nunta pas cu pas

În cazul în care ați decis să porniți deja “la bine și la greu” împreună în organizarea nunții voastre, vă sfătuim să urmăriți pașii pe care fiecare cuplu ar trebui să îi aibă trecuți în agendă pentru ca nunta să fie cea mult visată.


Înainte cu 10-12 luni…

  • Data nunții
  • Punctul de pornire al întregului eveniment este stabilirea datei nunții. 

    • Aveți grijă să fixați cununia civilă într-o perioadă a săptămânii și la o oră care să fie facilă și invitaților. 
    • Alegeți dacă veți organiza și cununia civilă și nunta în aceeași zi sau le doriți în zile separate. Un punct care va cântări în această alegere este dacă aveți invitați din altă localitate. Ar putea fi obositor sau deranjant pentru unii să fie nevoiți să se cazeze pentru o perioadă și chiar costisitor pentru voi dacă veți adăuga acest pas în bugetul de nuntă.
    • Optați pentru o oră nu foarte matinală a cununiei civile. Va fi oricum o zi plină, deci nu v-ar strica în plus câteva ore de odihnă. De asemenea, încercați să păstrați aproximativ cinci ore între cununia civilă și cea religioasă, dacă decideți să le faceți pe ambele în aceeași zi. Veți avea nevoie de timp pentru schimbarea ținutelor, pentru machiaj și coafat dar și pentru parcurgerea drumului dintre locații și eventualele mici incidente sau omisiuni ce pot apărea.
    • Consultați un calendar religios înainte de stabilirea datei ceremoniei de la biserică pentru a nu vă afla în perioada postului. 
    • Data nunții este esențială în orice discuție veți avea cu furnizorii, care vă vor solicita momentul în care aveți nevoie de disponibilitatea lor.
  • Bugetul pentru nuntă
  • Încercați să faceți o listă provizorie de cheltuieli și sume aproximative pentru a vă putea da seama de ce buget aveți nevoie pentru nuntă. Astfel veți putea ști către ce furnizori să vă îndreptați, veți putea forma un plan, alegând să ajustați bugetul pentru unele servicii în detrimentul altora acolo unde se poate. Nu ezitați să cereți sprijinul financiar al familie, pentru a adăuga sumele la totalul de care dispuneți pentru organizarea evenimentului.


    Pe parcursul organizării nunții ai grijă să notezi sumele stabilite cu fiecare furnizor în parte, precum și avansul și restul rămas de plată. Astfel vei putea gestiona mai ușor latura financiară a evenimentului.


  • Lista de invitați 
  • Deși aceasta va suferi cu siguranță modificări, este esențial să știți de la început, cu aproximație, care este numărul de invitați la nuntă. Consultați-vă și cu familia pentru că vor avea cu siguranță și ei câțiva invitați pe lista voastră.  


    Un truc util în stabilirea numărului de invitați cât mai aproape de realitate este acesta: treceți în dreptul fiecărui invitat un număr (1 - cei care vor veni cu siguranță la nuntă, 2 - cei care cel mai probabil vor participa la eveniment și 3 - cei care este posibil să nu vină). Numărul probabil de invitați va fi calculat după formula (nr. de invitați tip 1 x 80%) + (nr. de invitați tip 2 x 60%) + (nr. de invitați tip 3 x 20%)


  • Caută inspirația
  • Dacă nu știți cum v-ați dori să arate nunta voastră, există o sumedenie de variante atât online, cât și în reviste de specialitate care vă pot fi de folos atunci când trebuie să organizați propria nuntă. Vă puteți găsi inspirația pentru tematica nunții, cum să arate locul în care să organizați petrecere, precum și ținutele mirilor, buchetul miresei ori alegerea tortului de nuntă. 


  • Alege locația de nuntă
  • Cum aveți deja stabilit un număr aproximativ de invitați, vă puteți îndrepta către alegerea restaurantului unde veți organiza petrecerea. 

    • Asigurați-vă că vizitați cât mai multe locații pentru a vă putea face o listă din care să alegeți ceea ce vi se potrivește. 
    • Țineți cont de dată și anotimp în opțiunile voastre, dar și de tematica nunții și de capacitatea sălii de recepție.
    • Puteți opta chiar pentru o locație în afara orașului, un cadru boem, care să se potrivească personalității voastre, dar și un loc în care puteți găsi o ofertă de preț mai bună.
    • Aflați costul aproximativ pentru meniul de nuntă, dacă băutura este sau nu inclusă în preț și ce alte servicii vă pot pune la dispoziție cei de la locație. Țineți cont de faptul că tortul și decorațiunile neincluse în prețul de la restaurant pot crește costurile nunții cu aproximativ 10 euro/persoană.
    • Dacă există posibilitatea, alegeți un restaurant care vă poate oferi și o cameră pentru miri. Astfel, vă puteți odihni după o zi plină și puteți evita să plecați în mire și mireasă la 7-8 dimineața cu taxiul.
    • După ce ați găsit locația perfectă pentru petrecerea de nuntă, semnați contractul cu restaurantul și apoi treceți la rezervarea ceremoniei religioase la biserică.

  • Alege biserica pentru ceremonia religioasă
  • Un sfat pentru alegerea locației în care va avea loc nunta în fața lui Dumnezeu este ca aceasta să se afle în proximitatea restaurantului pentru ca invitații să poată parcurge eventual drumul pe jos. Astfel îi veți scuti de problema venitului cu mașina în cazul în care șoferul va dori să cinstească și el un pahar cu voi. 


    O altă variantă ar fi închirierea unor microbuze care să transporte invitații de la biserică la restaurant, o idee utilă și în cazul unei petreceri organizate în afara orașului. Veți descoperi că veți compensa costurile de transport cu prețul mai mic al meniului.


  • Cum alegi nașii de cununie
  • În mod tradițional, principala opțiune sunt nașii de botez ai mirelui (sau copiii acestora), urmând la rând nașii de botez ai miresei (ori copiii, de asemenea). Dacă totuși decideți să nu țineți cont de acest aspect, gândiți-vă bine la persoanele pe care le veți alege să vă fie părinți spirituali pentru tot restul vieții și care ar putea ulterior să vă boteze și copiii. Este esențial să aveți o relație apropiată cu ei și să vă fie un real sprijin și exemplu în viitoarea viață de familie.


  • Optează pentru ajutorul unui organizator de nunți/wedding planner
  • Dacă sunteți copleșiți de amploarea evenimentului, puteți opta pentru ajutorul specialistului în organizare de nunți. Acesta vă va putea pune în legătură cu mai mulți furnizori, de la restaurante până la cameraman, fotograf, florist și decorator ori cofetărie.


  • Alege și comandă/creează invitațiile de nuntă 
  • Cum evenimentul trebuie anunțat din timp pentru ca invitații să aibă vreme să decidă dacă pot sau nu participa la nunta voastră, studiați cataloagele furnizorilor de invitații sau optați pentru variantele handmade, pe care să le personalizați chiar voi. Există o mulțime de tutoriale pe care le puteți folosi drept inspirație pentru a crea invitații de nuntă care să se plieze pe tematica voastră.

    Dacă aveți deja stabilite data, ora și locațiile celor trei ceremonii (cununia civilă, cununia religioasă și petrecerea) puteți comanda sau crea invitațiile pentru ca apoi să le împărțiți invitaților.


    Înainte cu 6-9 luni…

  • Servicii Foto/Video - Cum alegi fotograful? 
  • Amintirile de la nunta voastră sunt cele la care vă veți întoarce cu plăcere de fiecare dată. De aceea este absolut necesar ca pozele și filmarea să iasă impecabil și să surprindă cu adevărat atmosfera și trăirile voastre din ziua cea mare.

    • Înainte de a opta pentru fotograful și cameramanul care să vă însoțească, asigurați-vă că aveți de unde alege. Adunați cât mai multe referințe, întâlniți-vă cu fiecare și solicitați un portofoliu de lucru pentru a putea observa calitatea imaginilor, cadrele și profesionalismul lor.
    • În cazul în care discutați la o agenție sau o firmă cu mai mulți profesioniști foto/video angajați. asigurați-vă că referințele prezentate aparțin chiar persoanei despre care vorbiți pentru nunta voastră și că numele acesteia se va regăsi clar menționată în contract (cu penalități în cazul în care persoana va fi înlocuită). Veți evita astfel situațiile în care imaginile prezentate anterior aparțineau unui profesionist, iar la nunta voastră să fie prezent un începător.
    • Stabiliți detalii legate de transportul celor care vă asigură serviciile foto/video la locații (cununia civilă, biserică și restaurant), dacă au variante de rezervă în cazul în care aparatura se defectează sau orice alt impediment considerați că poate apărea.

  • Alegerea DJ-ului și a formației
  • Muzica este cea care va da tonul petrecerii voastre deci este esențial să alegeți niște profesioniști în domeniu.

    • Asigurați-vă că toți invitații se distrează și optați pentru un playlist pe gustul tuturor. 
    • Câteva romanțe, valsuri și tangouri îi vor ridica de la masă chiar și pe cei mai în vârstă. Le puteți solicita DJ-ului în pauzele dintre melodiile mai energice, pentru tineri. De asemenea, muzica retro, latino, câteva melodii rock și chiar muzica populară vor face seara completă.
    • Pentru ca toți invitații să umple ringul de dans, solicitați DJ-ului melodii de grup precum Meneaito, La Cucaracha, Limbo, Brașoveanca sau Zorba Grecul, precum și tradiționalele sârbe și hore.

  • Luna de miere
  • Asigurați-vă că rezervați din timp biletele pentru luna de miere, pentru a putea beneficia astfel și de o reducere. Fie că veți opta pentru o locație din România sau una externă, alegeți o destinație în care să vă relaxați și să vă bucurați de clipe romantice petrecute ca soț și soție.

    Aranjamente florale pentru nuntă

    • Decorul nunții voastre trebuie să fie unul care să vă reprezinte, să exprime cel mai bine personalitatea voastră și a evenimentului. Fie că optați pentru o nuntă romantică, boho sau în stil industrial, alegeți aranjamente florale în tematica evenimentului.
    • Stabiliți o culoare care să predomine în cadrul nunții și câteva flori preferate. De asemenea, țineți cont de momentul din an, în ce anotimp are loc nunta pentru a vă putea face o idee în privința florilor de sezon.
    • Alegeți ajutorul specializat în materie de aranjamente florale pentru că reprezintă o etapă minuțioasă, necesită creativitate și iscusință, dar și timp ulterior pentru a fi montate în locație, iar voi nu vă veți putea ocupa oricum de acest aspect în ziua nunții.
    • Noi îți propunem aranjamente florale creative, delicate și puternice în același timp, realizate din flori proaspete, care se vor păstra foarte bine și după eveniment, trecute prin mâinile dibace ale floriștilor Gioia, sub îndrumarea atentă a designerului nostru cu experiență.
    • Fie că alegeți să decorați spațiul de ceremonie cu aranjamente de nuntă grandioase, ori preferați aranjamente discrete, dar de efect, puteți să dați o notă personală spațiului cu ajutorul florilor și plantelor.
    • După stabilirea detaliilor, nu uitați să rezervați designerul și floristul pentru data stabilită a nunții.

  • Buchetul de mireasă
    • Dincolo de aranjamentele de nuntă, buchetul miresei trebuie să se facă remarcat și să se asorteze atât ținutei miresei, cât și personalității acesteia.
    • Noi avem grijă ca preferințele tale florale să îți fie respectate, integrând în buchetul de mireasă și trandafirii ori bujorii, pe care îi așezăm cu atenție alături de flori inedite, crenguțe sau plante ori diferite accesorii pentru a conferi un aer original.
    • Alege să îți creezi buchetul de mireasă la același atelier floral care se ocupă de aranjamentele de nuntă pentru a beneficia de experiența unor specialiști în domeniu și pentru a integra și buchetul în întreaga poveste a nunții voastre.

  • Comandă verighetele
    • Dacă sunteți un cuplu care își dorește verighete atipice, speciale, care să reflecte relația de cuplu, veți avea nevoie fie să faceți multe căutări prin magazinele de bijuteri, fie să optați pentru un model făcut pe comandă.
    • Indiferent de ceea ce alegeți veți avea nevoie de timp atât pentru căutare cât și pentru confecționarea verighetelor. Așadar, începeți să vă inspirați din timp și porniți în căutarea verighetelor perfecte.
    • Dacă optați pentru confecționarea pe comandă, veți avea nevoie de mai multe sesiune de măsurători, retușuri înainte de a le considera gata de așezat pe deget.

    Înainte cu 3 luni…

  • Cum să alegi rochia de mireasă?
  • Pentru toate viitoarele mirese, rochia reprezintă punctul central al evenimentului și beneficiază de cea mai mare atenție. Cu toate acestea, având o mulțime de modele la dispoziție, miresele devin uneori debusolate.

    • În primul rând, țineți cont că nu ar trebui să alegeți rochia de mireasă mai devreme de trei luni înainte de eveniment. Sunt numeroase cazuri în care în perioada anterioară nunții lor, miresele fie slăbesc, fie se îngrașă mult astfel că rochia nu mai poate fi ajustată prin simple manevre de croitorie.
    • Nu alegeți să mergeți în căutarea rochiei de mireasă de una singură. Luați pe cineva alături (mama, sora, nașa, soacra, prietenele) pentru a avea și alte opinii.
    • Asigurați-vă că aveți suficient timp la dispoziție pentru a proba cât mai multe rochii de mireasă, de diferite tipuri și modele astfel încât să vă faceți o idee despre care stil vă avantajează cel mai bine. 
    • Indiferent de cât de mult vă place o rochie nu vă grăbiți să o cumpărați din prima. Așteptați să probați și alte modele și vedeți dacă acea rochie v-a rămas cu adevărat în suflet.
    • Mergeți la proba de rochie numai cu o pereche de pantofi ce va avea același toc cu cel din ziua nunții. 
    • Odată ce ați cumpărat rochia de mireasă, încercați să evitați să vă uitați în continuare după altele pentru a nu avea ulterior regrete. Până la urmă rochia potrivită vă așteaptă acasă.
    • Accesorizați ținuta cu elemente din același material cu cel al rochiei. Va fi foarte dificil să găsiți un voal, o pălărie sau o geantă în aceeași nuanță cu rochia, așadar optați pentru achiziționarea lor din același magazin.
    • O opțiune pentru miresele care preferă să nu investească foarte mult într-o rochie de mireasă, pe care apoi să o depoziteze undeva prin casă, este închirierea. Puteți găsi variante fabulos de frumoase, la bani mai puțini decât ar costa în mod normal și pentru care nu va trebui să faceți loc în dulap.

  • Cum să alegi costumul de mire?
  • Chiar dacă mirele trece cumva în plan secund la orice nuntă, și acesta poate fi remarcat datorită unui costum de mire special, care să iasă din tiparele unei ținute obișnuite de eveniment.

    • Există o tendință de a purta costum alb sau crem, asortat la rochia miresei sau aceea de a folosi culoarea predominantă a nunții și a rochiilor domnișoarelor de onoare pentru a confecționa lavaliera și vesta mirelui. 
    • Nu uitați de butoni, care reprezintă un accesoriu mic ce poate fi trecut uneori cu vederea din pricina grabei și agitației momentului.
    • O soluție pentru un buget restrâns ar fi adaptarea unui costum normal, deja existent în garderoba viitorului mire, pe care să-l îmbunătățiți la un atelier specializat. Nasturii voluminoși, în culori contrastante, o cusătură vizibilă pe rever sau un rever îmbrăcat în mătase sunt doar câteva dintre ajustările pe care le puteți solicita pentru a crea o ținută specială pentru ziua cea mare.

  • Alege rochiile domnișoarelor de onoare
  • Dacă ați decis să aveți o nuntă tematică și o culoare predominantă, puteți integra aceste detalii în ținutele domnișoarelor de onoare.

    • Alegeți împreună un atelier specializat care să realizeze pe comandă rochia fiecăreia în parte, conform propriei personalități sau mergeți împreună prin magazine și descoperiți ce se potrivește evenimentului.
    • Asigurați-vă că aveți timp suficient până la ziua nunții în cazul realizării rochiilor pe comandă și pentru ajustările ulterioare.

  • Creează lista definitivă de invitați
    • După ce ați realizat invitațiile și le-ați împărțit din timp, acum este momentul să solicitați un răspuns ferm din partea celor care vor participa la nuntă.
    • Va trebui să transmiteți mai departe celor de la restaurant numărul final de meniuri de care aveți nevoie. 

  • Alege mărturiile
  • Acum că ați stabilit deja cine vine la nuntă, puteți alege micile cadouri cu care doriți să vă bucurați invitații. Puteți alege variante deja existente în magazinele de profil sau vă puteți inspira din diferitele modele handmade, care sunt cu atât mai speciale dacă sunt realizate de voi.


  • Stabilește detaliile florale finale și decorațiunile de nuntă

    • Alegeți aranjamentele florale pentru mese, lumânări și mașini. 
    • Comandați florile pentru nașă și domnișoarele de onoare, precum și cocardele ce urmează a fi puse în piept invitaților.
    • Stabilește decorul, adăugând detalii personale nu doar pentru zona de interior a localului, ci și la intrare, în funcție de preferințe. Poți opta pentru o boltă cu flori în zona prezidiului sau la intrarea în local, ori într-un loc în care veți putea face poze alături de invitați.
    • Nu uita să adaugi pe masa de prezidiu un cufăr sau o cutie decorată cu detalii în tematica nunții, unde invitații vor așeza plicurile cu bani la finalul petrecerii. Îți va fi de folos în cazul transportului.

  • Stabilește ședințele de beauty
    • Mirele va avea nevoie de o tunsoare proaspătă și poate o sesiune de aranjat barba.
    • Mireasa trebuie să discute cu make up artistul care va asigura machiajul, va programa coafarea părului și va stabili detaliile împreună cu hairstylistul, precum și programările la cosmetică și unghii.

  • Dansul mirilor
  • Unul dintre momentele în care mirii sunt în atenția tuturor este valsul miresei, așa cum mai este numit dansul mirilor. Aceasta este una dintre cele mai emoționante și stresante părți ale nunții și organizării sale.

    • Pentru ca lucrurile să iasă bine este nevoie să începeți repetițiile din timp. Vă recomandăm un instructor de dans care să vă ajute să învățați o coregrafie care să se plieze pe capacitățile voastre de dansatori.
    • În privința stilului de dans puteți opta pentru vals, blues sau tango dacă sunteți firi romantice sau vă puteți scoate în evidență personalitățile energice printr-o coregrafie latino, salsa, bachata sau rock’n roll. 
    • Durata dansului este indicat să nu depășească trei minute. Astfel vă veți ușura și voi numărul de pași pe care îi aveți de memorat și nu veți risca să plictisiți invitații.
    • Există o problemă pentru unele mirese în privința executării mișcărilor de dans îmbrăcate cu rochia de mireasă, de aceea puteți opta pentru o ținută specială pentru dansul mirilor și alta pentru restul ceremoniei. 
    • Indiferent de variantele pentru care optați, nu uitați că dansul este despre voi, despre iubirea voastră așadar relaxați-vă, nu vă lăsați copleșiți de emoții și aveți încredere în partener.

    Cum să întreții invitații?

    Orice nuntă reprezintă un prilej de bucurie și de petrecere alături de apropiați, de aceea, pe lângă meniul variat, băutura aleasă și muzica antrenantă care să îi ridice pe invitați de pe scaune direct pe ringul de dans, puteți opta pentru câteva trucuri care să contribuie la gradul de distracție al nunții voastre.

    • Optați pentru o tematică de nuntă și transformați evenimentul într-o poveste, la care și invitații să fie părtași. Rugați-i să își accesorizeze ținutele astfel încât să se integreze în tabloul creat de voi.
    • Muzica live este mult mai aproape de sufletul invitaților, mai ales dacă repertoriul va conține și o serie de evergreen-uri.
    • Candy barul cu bunătăți colorate și dulci va face nu doar deliciul copiilor prezenți la nuntă, ci și al invitaților adulți. Asigurați-vă că integrați și o fântână de ciocolată. Este lesne de înțeles motivul.
    • Angajați o pereche de dansatori pentru o lecție de dans interactivă sau poate un magician care să stârnească zâmbetele și uimirea invitaților.
    • O cabină pentru fotografii sau un spațiu amenajat și decorat special pentru a servi drept loc de pozat poate deveni atracția nunții voastre. Câteva accesorii, coronițe, ochelari amuzanți, peruci și veți stârni amuzamentul invitaților, oferindu-le posibilitatea de a printa propriile fotografii drept amintire.
    • Creați un guestbook cu ajutorul invitaților, pe care îi puteți ruga să printeze o fotografie cu ei în cabina foto lângă care să adauge câteva gânduri frumoase, numai bune de citit peste ani.
    • La petrecerea de nuntă se obișnuiește să se arunce buchetul și jartiera pentru a desemna viitorii miri ai anului ce urmează. Acesta poate reprezenta un alt moment de distracție pentru invitați.

    Înainte cu o lună…

    1. Verificați lista de acte necesare pentru cununia civilă și asigurați-vă că le aveți pe toate la dosar.

  • Comandați tortul de nuntă
    • În funcție de numărul de invitați puteți decide cât de mare ar trebui să fie tortul.
    • Integrați designul tortului în restul tematicii de nuntă și stabiliți dacă îl preferați sub formă rotundă, dreptunghiulară sau pătrată, dar neapărat cu etaj.
    • Alegeți decorul și figurinele așezate pe tort.
    • Achitați un avans sau tortul în întregime și stabiliți detaliile de livrare direct la restaurant în ziua nunții.  
      1. Faceți ultimele retușuri în privința ținutelor și asigurați-vă că aveți accesoriile potrivite.
      2. Pregătiți-vă ținutele pentru cununia civilă.
  • Cumpărați cadoul pentru nași 
  • La nuntă se obișnuiește ca nașii să primească un cadou din partea mirilor, ca semn al recunoștinței și mulțumirii pe care le-o aduc. Dacă nu știi către ce să te orientezi, există o mulțime de variante, cea mai simplă fiind cea de a-i întreba direct ce au nevoie. 

    Pot fi electrocasnice, bijuterii, gadgeturi sau chiar o vacanță alături de voi în luna de miere.

    1. Contactați furnizorii pentru a confirma rezervările de la restaurant și biserică.
    2. Cumpărați băuturile pentru nuntă dacă acestea nu se regăsesc incluse în meniul restaurantului. 
    3. Rezervați cazarea și asigurați transportul pentru invitații din afara localității.

    Înainte cu 1-2 săptămâni

    1. Scoateți certificatele prenupțiale pentru dosarul de Stare Civilă și depuneți actele pentru cununie, cu exact 10 zile înainte de data stabilită.
    2. Cumpărați băutura și comandați pișcoturi proaspete la o cofetărie din zonă pentru a fi mai ușor de ridicat cu o zi înainte de eveniment.
    3. Asigurați-vă că aveți confirmarea invitaților prezenți.
    4. Confirmați lista finală de invitați la restaurant.
    5. Completați place cardurile cu numele finale ale invitaților ce vor fi prezenți la nuntă.
    6. Fixați locurile la masă și confirmați-le localului. Consultați-vă cu părinții pentru a putea plasa cunoscuții la aceleași mese și asigurați-vă că așezați invitații mai tineri mai aproape de ringul de dans, în timp ce pentru cei mai în vârstă optați pentru locurile mai retrase.  
    7. Stabiliți ultimele detalii cu furnizorii, confirmați tortul de nuntă și adresa la care trebuie livrat, prezența fotografului și cameramanului precum și cea a DJ-ului și a formației.
    8. Rezervați o sesiune de fotografii într-o locație frumoasă, poate un parc, între cununia civilă și cea religioasă sau după slujba de la biserică, astfel încât să aveți timp pentru schimbarea locațiilor.
    9. Confirmați rezervarea pentru luna de miere.
    10. Fixați activitățile desemnate prietenilor care vă ajută în ziua nunții și confecționați câteva bilețele pe care să le împărțiți celor din organizare. Veți fi mult prea agitați în ziua cea mare și va trebui să vă bucurați în fond de eveniment pentru a vă putea ocupa și de micile detalii.

    Înainte cu o zi…

    1. Faceți o vizită la restaurant și asigurați-vă că decorul și aranjamentele se află în locul stabilit.
    2. Întocmiți lista cu plățile pentru furnizori.
    3. Pregătiți o trusă de urgență, care să conțină ac, ațe, farduri și alte elemente ce ți se par necesar în caz de incident.
    4. Faceți bagajele pentru luna de miere dacă plecarea va avea loc la scurt timp după petrecere.
    5. Bucurați-vă de timp petrecut la salonul de înfrumusețare, relaxați-vă cu un masaj și nu uitați să mergeți la culcare devreme.

    Ziua nunții

    În ziua marelui eveniment este important să fiți odihniți, să fi dormit întreaga noapte pentru că vă așteaptă ore obositoare și pline de emoție.

    • Asigurați-vă că luați micul dejun pentru că veți avea nevoie de energie și păstrați-vă hidratați. Veți evita astfel posibilele episoade de leșin din biserică.
    • Relaxați-vă, totul este pregătit și indiferent de incidente, nu uitați că totul are o rezolvare.

    Tradiții Românești de ținut cont

    Obiceiurile din cadrul nunților românești sunt diferite în funcție de zonă. 

    • În mediul rural există o serie de datini ale locului, de la jucatul găinii, la aducerea bradului împodobit, însă la oraș unele dintre aceste tradiții nu se păstrează.
    • La cununia civilă se obișnuiește ca la ieșirea mirilor de la Starea Civilă, pe trepte, printre boltele de flori formate să li se arunce cu orez pentru prosperitate.
    • De asemenea, după ceremonia civilă se vor servi un pișcot, o bomboană și un pahar de șampanie în cinste mirilor.
    • Înainte de plecarea de acasă a miresei, se obișnuiește să i se “rupă turta”, ca parte a unui ritual de aranjare la care ia parte nașa alături de alte rude apropiate.
    • Tot atunci se scriu pe pantoful miresei numele domnișoarelor care își doresc să se căsătorească în viitor.
    • La ceremonia religioasă invitații vor primi din partea domnișoarelor de onoare cocarde în piept și câte o bomboană învelită în staniol și apoi în tul. Ambele vor fi o amintire frumoasă pentru cei care nu participă la petrecerea de la restaurant.
    • Obiceiul așezării mirilor la intrarea în biserică, drumul parcurs de la intrare până la altar alături de tatăl miresei precum și sărutarea mâinilor nașilor sunt diferite în funcție de lăcașul de cult la care alegeți să oficiați cununia. Puteți discuta cu preotul sau dascălul bisericii despre derularea evenimentelor.
    • Se obișnuiește ca preoții mai glumeți să ofere de mai multe ori mirilor sau nașilor să guste din vinul de la nuntă. Ritualul cuprinde trei înghițituri de vin și trei de pișcot doar pentru miri.
    • Cunoașteți superstiția conform căreia cel care își calcă partenerul pe picior în biserică va avea ultimul cuvânt în familie? Dacă vă tentează un astfel de obicei, îl puteți pune în practică la dansul din jurul mesei sau chiar pe neașteptate, în timp ce ascultați slujba. Aveți grijă însă să nu insistați prea mult asupra momentului, ceremonia religioasă fiind totuși una solemnă.
    • Nu uitați să cereți restul lumânărilor de nuntă pentru ieșirea la biserică la o săptămână de la ceremonia religioasă și apoi păstrați-le în casă pentru a le aprinde cu ocazia diferitelor sărbători importante.

    Cununia civilă

    • Asigurați-vă că aveți în minte noua semnătură (dacă numele de familie va fi modificat după căsătorie).
    • Puneți bine certificatul de căsătorie oferit de ofițerul de Stare Civilă pentru a nu-l rătăci. Încredințați-l cuiva de apropiat, care sigur va avea grijă de el.
    • Rugați pe cineva dintre apropiați să vă ajute cu servirea pișcoturilor și a șampaniei.

    Cununia religioasă

    • Rugați un apropiat sau domnișoarele de onoare să așeze cocardele în piept invitaților și să le ofere câte o bomboană după ceremonie.
    • Faceți fotografii dacă este posibil cu invitații care nu vor mai fi prezenți și la petrecerea de la restaurant.
    • Țineți cont de eventualele tradiții menționate mai sus.

    Petrecerea de nuntă

    • Pentru a vă asigura că nu ratați niciun invitat de la nuntă, alegeți să faceți fotografii cu aceștia fie la venire, ori la plecare, sau în momentul în care se împarte tortul, trecând prin sală pentru a ciocni câte un pahar cu fiecare și a le mulțumi pentru prezență.
    • Dacă optați pentru integrarea unor momente precum aruncatul buchetului sau a jartierei, aveți grijă ca acestea să se desfășoare înainte de servirea tortului pentru ca invitații să fie în formulă completă.
    • La final, după ce numărați banii din plic, asigurați-vă că notați pe fiecare în parte suma primită pentru că nu veți putea ține minte fiecare invitat în parte. Este posibil să aveți nevoie de această informație pe viitor.
    • Achitați suma rămasă la restaurant, încheiați contractul cu furnizorii (plătiți DJ-ul, cameramanul, fotograful) și bucurați-vă de restul banilor rămași drept parte a clădirii noii familii.

    Noi sperăm ca nunta să fie un eveniment care să vă reprezinte, la care să vă distrați pe cinste și de care să vă aduceți aminte cu plăcere peste ani. Zâmbiți mult, dansați și bucurați-vă alături de cei dragi de cel mai important moment din viața voastră.

    Posturi mai vechi, dar inca faine
    Posturile cele mai noi
    Inchide (esc)

    NEWSLETTER

    Suntem o familie mare și ținem mult la cei ce ne sunt alături. De aceea, multe promoții sau beneficii sunt doar pentru apropiații noștri. Dacă vrei să faci parte din familie, abonează-te la newsletter.

    Age verification

    By clicking enter you are verifying that you are old enough to consume alcohol.

    Cauta

    Meniu header

    Cosul meu

    Cosul este gol golut.
    Cumpara ceva.
    ★ PĂRERILE CLIENȚILOR

    Ce spun cei care au încercat produsele noastre

    268 reviews
    93%
    (250)
    4%
    (10)
    2%
    (5)
    1%
    (2)
    0%
    (1)
    R
    Abonament floral - Standard
    Raluca Grigore

    De fiecare data este o bucurie sa primesti florile de la Gioia. Iar acum ca am invatat la atelierul floral sa le si asez altfel de fiecare data, la fiecare 2-3 zile am un nou buchet de flori

    Flori proaspete si livratori cu zambete

    Saptamana incepe mereu cu zambetul pe buze pentru ca livratorii Gioia sunt mereu binedispusi, in ton cu florile proaspte si mereu aranjate inedit. Va multumesc pentru vibe-ul pozitiv!

    Multumim mult, Geta. Vibe-ul nostru e o reflexie a ceea ce vine de la voi, clientii nostri. Multumim ca ne sunteti alaturi!

    N
    Abonament floral - Plus
    Nicoleta Svarlefus
    Sursa de bucurie saptamanala

    Buchetul de luni, de la Goia, e o bucurie pe care ma felicit ca am ales sa mi-o fac. Buchetele au fost mereu pe placul meu (flori proaspete, combinatii creative si inspirate), cu o singura exceptie. Intr-una din saptamani, a scapat in buchet un bujor "obosit"... de drum, probabil :) dar chiar si atunci, in urma sesizarii mele, echipa Gioia s-a revansat exemplar, ceea ce am apreciat foarte mult. Una peste alta, sunt incantata de colaborarea asta, de flori si de bucuria mea de luni. Multumesc cu recunostinta!

    O splendoare

    Nu e doar un buchet, e o experienta vizuala si olfactiva...o expresie dezarmanta a naturii si a talentului celor care au realizat buchetul! <3 nu ma asteptam sa impresioneze atat de puternic.

    Superb, mai frumos ca in poza de prezentare

    Buchetul a fost superb, mai frumos chiar decat in poza de prezentare! Livrarea super speedy! Cu siguranta o sa mai comand! xx

    Un buchet de bujori superbi

    Unul dintre cele mai frumoase buchete din cate am daruit pana acum! A fost o surpriza geniala! Bujorii infloriti si parfumati! Un aranjament foarte frumos si dragut! Livrare la timp si comunicare foarte buna.

    💜💛❤️💛💚Superb💚🧡❤️💛💜

    Mulțumesc pentru frumoasele flori! Au fost asa cum si le-a dorit gargarita mea💞

    A
    Abonament floral - Standard
    Andra Preda
    Minunatiile de Luni

    Florile sunt mereu fresh si arata superb buchetelul! Astept cu entuziasm in fiecare Luni sa le primesc si mereu cand trec pe langa vaza ma incarc cu energie pozitiva ❤️ Multumesc pentru munca depusa pentru fiecare buchet!💐

    Multumim pentru review! Ne bucura nespus sa vedem ca e apreciata!

    C
    Abonament floral - Standard
    Corina Sirbulescu

    Pana la ultimul buchet totul a fost minunat
    La ultimul au inceput florile sa se scuture din a treia zi

    Multumim ca ti-ai luat timp sa ne dai feedback, Corina. Ne pare rau sa auzim de experienta ta la ultima livrare. Iti reamintim ca abonamentul floral este acoperit de garantie si orice aranjament poate fi inlocuit, daca suntem contactati la cateva zile de la livrare. Facem asta tocmai pentru ca florile sunt foarte delicate, si desi investim mult in a maximiza durata lor de viata, ele pot fi afectate de nenumarati factori (lumina, temperatura, prezenta altor obiecte in preajma lor (fructele, spre exemplu)).

    Abonament floral - Plus

    Puncte bune: florile sunt proaspete, majoritar boboci iar bujorii sunt parfumati
    Puncte slabe:
    *sunt foarte putine flori intr-un buchet a carui valoare declarata este de 126 ron si care este pozitionat ca avand cu 40% mai multe flori: 3 bujori, 2 mathiola, 2 fire de astromelia micute si 4 ranunculus mici
    *toate cele 3 buchete primite in ultimele saptamani au fost similare ca si compozitie, bazandu-se majoritar pe bujori; personal mi-as fi dorit mai multa diversitate

    Am renuntat la abonament, de care nu am fost multumita - este o diferenta mare intre aranjamentele primite in abonament si buchetele pe care le realizeaza separat

    Multumim mult pentru feedback, Anamaria. Ne-am luat notite si vom incerca, acolo unde este posibil, sa reactionam pe baza lui pentru a ne imbunatati serviciile.